Termeni și condiții

Cămara de la Munte
Compania care administrează site-ul www.CamaraDeLaMunte.ro, numit în continuare „Cămara de la Munte” este SC HosuS Turism SRL, cu sediul în Mărișel, jud. Cluj, Str. Principală, nr. 375G, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J12/3584/2005 și având Codul Unic de Înregistrare: RO18022567.
Cămara de la Munte este o platformă de comandă pentru produsele realizate după metode tradiționale la Cabana Moților. Efectuarea unei comenzi pe Cămara de la Munte reprezintă acordul dumneavoastră cu termenii și condițiile din această pagină.

Comanda pe site
În momentul în care ați găsit produsul dorit, introduceți cantitatea dorită și apăsați butonul Adaugă. Produsul este adăugat în acea clipă în coșul de cumpărături. Puteți repeta această operațiune cu oricare alt produs din ofertă. Accesând totalul din secțiunea Coș de cumpărături veți putea vizualiza toate produsele selectate de către dvs. pentru cumpărare. Din această pagină se pot modifica cantitățile dorite din fiecare produs în parte sau se poate renunța la unele produse. Când v-ați decis asupra comenzii și sunteți sigur că nu mai trebuie modificate cantitățile sau produsele, urmați pașii până la finalizarea comenzii.

Descrierea produselor
Toate produsele afișate pe site-ul www.CamaraDeLaMunte.ro sunt însoțite de o scurtă descriere ce cuprinde informații generale referitoare la caracteristicile acestora, mod de utilizare și ingredientele conținute. Imaginile care sunt prezentate pe Cămara de la Munte sunt cu titlu de exemplu, produsele efectiv livrate putând diferi ușor de acestea în ceea ce privește culoarea, aspectul ș.a.

Prețul
Prețurile produselor sunt cele afișate pentru fiecare produs în parte. Toate prețurile prezentate pe site sunt exprimate în lei (RON) și conțin TVA (9%). Cămara de la Munte va putea desfășura orice și oricând campanii promoționale referitoare la produsele afișate pe site, promoții ale căror condiții vor fi stabilite în întregime de către Cămara de la Munte și vor fi făcute cunoscute utilizatorilor și potențialilor clienți prin mijloace publicitare considerate oportune.

Modalități de plată
- plata în numerar la livrarea produselor (ramburs)
- plata online cu cardul bancar, securizată prin MobilPay

Livrarea produselor
Livrarea produselor se face prin firma de curierat rapid DPD sau Poșta Română.
Costul transportului e detaliat în pagina Livrare.

Comenzi din Cluj-Napoca
Pentru comenzi peste 150 lei, livrarea se face gratuit la adresa comunicată în comandă.
Pentru comenzi sub 150 lei, produsele pot fi livrate prin firma de curierat rapid DPD (cost livrare - 19 lei) sau pot fi ridicate de la biroul Cămara de la Munte din Cluj-Napoca, Str. Salcâmului, nr. 2, de luni până vineri, în intervalul orar 9-17.

Returnarea produselor
Conform legislației românești în vigoare, renunțarea la cumpărare prin denunțarea unilaterală este aplicabilă doar consumatorilor clienți persoane fizice. Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantul că renunță la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului. Produsele returnate trebuie să fie în aceeași stare în care au fost livrate (în ambalajul original, fără să prezinte modificări fizice, lovituri, zgârieturi etc.). Cheltuielile directe de returnare a produselor vor fi suportate de client, iar rambursarea contravalorii acestora se va face în cel mult 14 de zile de la data primirii denunțării semnată în original împreună cu produsele refuzate la adresa Str. Principală, nr. 375G, Mărișel, jud. Cluj.